Articolul 394 - Luarea hotărârii

Codul de procedură penală

🔗 Articolul 394 - Luarea hotărârii
(1) Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluțiilor date chestiunilor supuse deliberării.
(2) Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate.
(3) Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri, judecătorul care opinează pentru soluția cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.
(4) Motivarea opiniei separate este obligatorie.
(5) În situația în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergență.