Articolul 281 - Nulitățile absolute

Codul de procedură penală

🔗 Articolul 281 - Nulitățile absolute
(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:
a) compunerea completului de judecată;
b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
b^1) competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală;
c) publicitatea ședinței de judecată;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului, a celorlalte părți, precum și a persoanei vătămate, atunci când asistența este obligatorie.
(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.
(3) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și d) poate fi invocată în orice stare a procesului.
(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b^1), e) și f) poate fi invocată:
a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;
b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecății;
c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.