Articolul 217 - Întreruperea termenului de prescripție

Codul de procedură fiscală

🔗 Articolul 217 - Întreruperea termenului de prescripție
(1) Termenul de prescripție prevăzut la art. 215 se întrerupe:
a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate/ procesului-verbal adițional de insolvabilitate;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) În cazul în care pentru același titlu executoriu organul fiscal emite și comunică debitorului mai multe somații, termenul de prescripție se întrerupe potrivit alin. (1) lit. c) doar în cazul primei somații.