Articolul 283^4 - Decizia autorității competente cu privire la plângere

Codul de procedură fiscală

🔗 Articolul 283^4 - Decizia autorității competente cu privire la plângere
(1) În termen de 180 de zile de la primirea plângerii sau în termen de 180 de zile de la primirea informațiilor și documentelor solicitate în temeiul art. 283^3 alin. (7), dacă această dată este ulterioară celei dintâi, A.N.A.F. decide dacă:
a) acceptă plângerea și demarează procedura amiabilă prevăzută la art. 283^5;
b) acceptă plângerea și soluționează chestiunea litigioasă, în mod unilateral, fără implicarea celorlalte autorități competente;
c) respinge plângerea.
(2) A.N.A.F. decide să respingă plângerea, în termenul prevăzut la alin. (1), în cazul în care:
a) plângerea nu conține informațiile și documentele solicitate în temeiul art. 283^3 alin. (6);
b) persoana afectată nu furnizează informațiile și documentele solicitate în temeiul art. 283^3 alin. (7);
c) nu există o chestiune litigioasă;
d) plângerea nu a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut la art. 283^3 alin. (1).
(3) A.N.A.F. notifică, de îndată, persoana afectată și autoritățile competente ale statelor membre în cauză cu privire la decizia luată.
(4) În cazul în care A.N.A.F. decide să soluționeze chestiunea litigioasă în mod unilateral, procedurile derulate în temeiul prezentului capitol se încheie.
(5) În cazul în care A.N.A.F. decide respingerea plângerii, aceasta indică, în cuprinsul notificării adresate persoanei afectate, motivele de fapt și de drept ale respingerii.
(6) În cazul în care A.N.A.F. nu a luat nicio decizie cu privire la plângere în termenul prevăzut la alin. (1), plângerea este considerată acceptată de către aceasta.
(7) În cazul în care plângerea a fost respinsă, persoana afectată poate proceda după cum urmează:
a) dacă plângerea a fost respinsă de către toate autoritățile competente în cauză, persoana afectată poate contesta decizia de respingere emisă de A.N.A.F., prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, direct la instanța competentă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării;
b) dacă plângerea a fost respinsă de cel puțin una, dar nu de toate autoritățile competente în cauză, persoana afectată poate depune la A.N.A.F., în sensul art. 283^6 alin. (1) lit. a), o cerere de înființare a comisiei consultative.
(8) În cazul prevăzut la alin. (7) lit. a) persoana afectată care exercită dreptul la o astfel de cale de atac nu poate adresa o cerere în temeiul art. 283^6 alin. (1) lit. a):
a) cât timp decizia de respingere a plângerii face încă obiectul unei căi de atac judiciare, potrivit normelor legale în vigoare.
b) în cazul în care decizia de respingere a plângerii poate fi încă atacată, ulterior, în baza procedurii căii de atac din celelalte state membre în cauză;
c) în cazul în care decizia de respingere a plângerii a fost confirmată în baza procedurii căii de atac prevăzute la lit. a) și nu se poate infirma hotărârea instanței competente sau a altor autorități judiciare relevante din oricare dintre statele membre în cauză. În cazul în care a fost exercitat dreptul la o cale de atac, este luată în considerare hotărârea instanței relevante sau a altei autorități judiciare relevante, în sensul art. 283^6 alin. (1) lit. a).