Capitolul V - Verificarea documentară

Codul de procedură fiscală

🔗 Capitolul V - Verificarea documentară
🔗 Articolul 148 - Sfera și obiectul verificării documentare
(1) Pentru stabilirea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară.
(2) Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerență a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.
(3) Verificarea documentară se efectuează de către organele de inspecție fiscală, organele de control antifraudă fiscală și organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale potrivit art. 138 alin. (3).
(4) Prevederile art. 138 alin. (2) lit. a) și c) și dispozițiile legale prevăzute în ordinul președintelui ANAF emis în temeiul art. 138 alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul verificării documentare.
(5) Organele de control antifraudă fiscală au competență în efectuarea verificării documentare pe întreg teritoriul țării.
🔗 Articolul 148^1 - Reguli privind verificarea documentară
(1) Verificarea documentară se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale.
(2) Stabilirea perioadelor care sunt supuse verificării documentare se efectuează de organul fiscal competent în funcție de riscul fiscal identificat. Pot fi supuse verificării documentare perioade determinate din cadrul uneia sau al mai multor perioade impozabile.
(3) Operațiunile și documentele ce sunt supuse verificării documentare se selectează de organul fiscal competent a efectua controlul. Pot face obiectul verificării documentare una sau mai multe operațiuni realizate într-o perioadă determinată, după caz.
(4) În cadrul verificării documentare efectuate de către organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale se utilizează metodele indirecte de stabilire a veniturilor, prevăzute la art. 138 alin. (9).
(5) În cadrul verificării documentare, comunicările între organul de control și contribuabil/plătitor se pot realiza în condițiile art. 79.
🔗 Articolul 149 - Rezultatul verificării documentare
(1) În situația în care, ca urmare a verificării documentare, organul fiscal constată diferențe față de creanțele fiscale, veniturile sau bunurile impozabile și/sau informațiile în legătură cu acestea declarate de contribuabil/plătitor, acesta înștiințează contribuabilul/plătitorul despre constatările efectuate. Odată cu înștiințarea, organul fiscal solicită documentele și explicațiile scrise pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le prezinte în vederea clarificării situației fiscale.
(2) În cazul în care documentele solicitate potrivit alin. (1) nu au fost prezentate de contribuabil/plătitor în termen de 30 de zile de la comunicarea înștiințării sau documentele prezentate confirmă diferențele identificate de organul fiscal și/sau sunt incorecte sau incomplete, organul fiscal stabilește diferențele de creanțe fiscale datorate prin emiterea unei decizii de impunere sau dispune măsurile necesare respectării prevederilor legale, după caz. La solicitarea contribuabilului/plătitorului, pentru motive temeinic justificate, organul fiscal poate aproba prelungirea termenului pentru prezentarea documentelor.
(3) Decizia de impunere prevăzută la alin. (2) este o decizie sub rezerva verificării ulterioare.
(4) Decizia de impunere emisă în condițiile prezentului articol fără audierea contribuabilului/plătitorului este nulă, cu excepția cazului în care contribuabilul/plătitorul notifică organul fiscal, în scris, că renunță la audiere.
(5) Audierea contribuabilului/plătitorului se efectuează potrivit art. 9 alin. (1) și (3)-(5). Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii. Termenul poate fi prelungit cu cel mult 5 zile lucrătoare, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului de control fiscal.
(6) Decizia prevăzută la alin. (2) se emite în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare de la data audierii contribuabilului/ plătitorului și se comunică în condițiile art. 47.