Articolul 1.116 - Limba în care se desfășoară procedura

Codul de procedură civilă

🔗 Articolul 1.116 - Limba în care se desfășoară procedura
(1) Dezbaterea litigiului în fața tribunalului arbitral se face în limba stabilită prin convenția arbitrală sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în această privință ori nu a intervenit o înțelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a născut litigiul ori într-o limbă de circulație internațională stabilită de tribunalul arbitral.
(2) Dacă o parte nu cunoaște limba în care se desfășoară dezbaterea, la cererea și pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigură serviciile unui traducător.
(3) Părțile pot să participe la dezbateri cu traducătorul lor.