Articolul 1.115 - Procedura arbitrală

Codul de procedură civilă

🔗 Articolul 1.115 - Procedura arbitrală
(1) Părțile pot stabili procedura arbitrală direct sau prin referire la regulamentul unei instituții de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la alegerea lor.
(2) Dacă părțile nu au procedat conform celor prevăzute la alin. (1), tribunalul arbitral stabilește procedura pe calea uneia dintre modalitățile prevăzute la alin. (1).
(3) Oricare ar fi procedura arbitrală stabilită, tribunalul arbitral trebuie să garanteze egalitatea părților și dreptul lor de a fi ascultate în procedură contradictorie.
(4) În arbitrajul internațional, durata termenelor stabilite în cartea a IV-a se dublează.