Articolul 824 - Suspendarea urmăririi la cererea debitorului

Codul de procedură civilă

🔗 Articolul 824 - Suspendarea urmăririi la cererea debitorului
(1) După primirea încheierii de încuviințare a urmăririi, debitorul poate cere instanței de executare, în termen de 10 zile de la comunicare, să îi încuviințeze ca plata integrală a datoriei, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare, să se facă din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar neurmărite, sau din alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni.
(2) Instanța sesizată potrivit alin. (1) va cita părțile în camera de consiliu și se va pronunța de îndată prin încheiere definitivă. În caz de admitere a cererii debitorului, instanța va dispune suspendarea urmăririi silite imobiliare, încheierea fiind comunicată și executorului.
(3) Suspendarea urmăririi se va comunica, prin grija executorului, chiriașilor și arendașilor sau altor debitori care, de la data comunicării, vor consemna toate sumele scadente în viitor la unitatea prevăzută de lege și vor depune recipisa de consemnare la executorul judecătoresc.
(4) Venitul afectat va servi în mod exclusiv pentru acoperirea creanței creditorului urmăritor.
(5) Pentru motive temeinice, creditorul poate solicita instanței reluarea urmăririi înainte de expirarea termenului de 6 luni, dispozițiile alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzător.