Articolul 761 - Înștiințarea părților și a altor persoane interesate

Codul de procedură civilă

🔗 Articolul 761 - Înștiințarea părților și a altor persoane interesate
(1) Executorul judecătoresc îi va înștiința pe creditor, debitor, terțul deținător al bunurilor sechestrate, precum și pe orice persoană care are un drept în legătură cu aceste bunuri despre ziua, ora și locul vânzării la licitație, potrivit dispozițiilor privitoare la comunicarea și înmânarea citațiilor, cu cel puțin 48 de ore înainte de termenul fixat pentru vânzare.
(2) Dacă se vând titluri de valoare care nu sunt negociate la bursa de valori sau într-un sistem alternativ de tranzacționare, în condițiile art. 757 alin. (3), vor fi înștiințați societatea emitentă a titlului sau terțul căruia acestea au fost încredințate spre păstrare ori administrare, precum și ceilalți asociați ori moștenitorii acestora, dacă au drepturi de preferință la vânzare.