Articolul 65 - Situația intervenientului

Codul de procedură civilă

🔗 Articolul 65 - Situația intervenientului
(1) Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale.
(2) Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de intervenție sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenție. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de el.
(3) În cazul intervenției principale, după admiterea în principiu, instanța va stabili un termen în care trebuie depusă întâmpinarea.