Articolul 477 - Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat

Codul de procedură civilă

🔗 Articolul 477 - Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat
(1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
(2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.