(1)
Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în fața sa ori, dacă este cazul, și cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului.
(2)
Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părțile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparație.
(3)
Se primesc ca înscrisuri de comparație:
1.
înscrisurile autentice;
2.
înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părți;
3.
partea din înscris care nu este contestată;
4.
scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanței.
(4)
Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți.
(5)
Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință.