Articolul 233 - Cuprinsul încheierii de ședință

Codul de procedură civilă

🔗 Articolul 233 - Cuprinsul încheierii de ședință
(1) Pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care va cuprinde următoarele:
a) denumirea instanței și numărul dosarului;
b) data ședinței de judecată;
c) numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, precum și numele și prenumele grefierului;
d) numele și prenumele sau, după caz, denumirea părților, numele și prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor și celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calității lor, precum și dacă au fost prezente ori au lipsit;
e) numele, prenumele procurorului și parchetul de care aparține, dacă a participat la ședință;
f) dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
g) obiectul procesului;
h) probele care au fost administrate;
i) cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la ședință;
j) soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept;
k) calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat;
l) dacă judecarea a avut loc în ședință publică, fără prezența publicului ori în camera de consiliu;
m) semnătura membrilor completului și a grefierului.
(2) Încheierea trebuie să arate cum s-a desfășurat ședința, cuprinzând, dacă este cazul, mențiuni despre ceea ce s-a consemnat în procese-verbale separate.
(3) În cazul în care hotărârea se pronunță în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmește încheierea de ședință, mențiunile prevăzute la alin. (1) și (2) făcându-se în partea introductivă a hotărârii.