Titlul VII - Stingerea obligațiilor

Codul civil

🔗 Titlul VII - Stingerea obligațiilor
🔗 Capitolul I - Dispoziții generale
🔗 Articolul 1.615 - Moduri de stingere a obligațiilor
Obligațiile se sting prin plată, compensație, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum și prin alte moduri expres prevăzute de lege.
🔗 Capitolul II - Compensația
🔗 Articolul 1.616 - Noțiune
Datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele.
🔗 Articolul 1.617 - Condiții
(1) Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.
(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensația.
(3) Oricare dintre părți poate renunța, în mod expres ori tacit, la compensație.
🔗 Articolul 1.618 - Cazuri în care compensația este exclusă
Compensația nu are loc atunci când:
a) creanța rezultă dintr-un act făcut cu intenția de a păgubi;
b) datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
c) are ca obiect un bun insesizabil.
🔗 Articolul 1.619 - Termenul de grație
Termenul de grație acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică realizarea compensației.
🔗 Articolul 1.620 - Imputația
Atunci când mai multe obligații susceptibile de compensație sunt datorate de același debitor, regulile stabilite pentru imputația plății se aplică în mod corespunzător.
🔗 Articolul 1.621 - Fideiusiunea
(1) Fideiusorul poate opune în compensație creanța pe care debitorul principal o dobândește împotriva creditorului obligației garantate.
(2) Debitorul principal nu poate, pentru a se libera față de creditorul său, să opună compensația pentru ceea ce acesta din urmă datorează fideiusorului.
🔗 Articolul 1.622 - Efectele compensației față de terți
(1) Compensația nu are loc și nici nu se poate renunța la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terț.
(2) Astfel, debitorul care, fiind terț poprit, dobândește o creanță asupra creditorului popritor nu poate opune compensația împotriva acestuia din urmă.
(3) Debitorul care putea să opună compensația și care a plătit datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terților, de privilegiile sau de ipotecile creanței sale.
🔗 Articolul 1.623 - Cesiunea sau ipoteca asupra unei creanțe
(1) Debitorul care acceptă pur și simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanței consimțită de creditorul său unui terț nu mai poate opune acelui terț compensația pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului inițial înainte de acceptare.
(2) Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a devenit opozabilă, nu împiedică decât compensația datoriilor creditorului inițial care sunt ulterioare momentului în care cesiunea sau ipoteca i-a devenit opozabilă.
🔗 Capitolul III - Confuziunea
🔗 Articolul 1.624 - Noțiune
(1) Atunci când, în cadrul aceluiași raport obligațional, calitățile de creditor și debitor se întrunesc în aceeași persoană, obligația se stinge de drept prin confuziune.
(2) Confuziunea nu operează dacă datoria și creanța se găsesc în același patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.
🔗 Articolul 1.625 - Confuziunea și ipoteca
(1) Ipoteca se stinge prin confuziunea calităților de creditor ipotecar și de proprietar al bunului ipotecat.
(2) Ea renaște dacă creditorul este evins din orice cauză independentă de el.
🔗 Articolul 1.626 - Fideiusiunea
Confuziunea ce operează prin reunirea calităților de creditor și debitor profită fideiusorilor. Cea care operează prin reunirea calităților de fideiusor și creditor ori de fideiusor și debitor principal nu stinge obligația principală.
🔗 Articolul 1.627 - Efectele confuziunii față de terți
Confuziunea nu aduce atingere drepturilor dobândite anterior de terți în legătură cu creanța stinsă pe această cale.
🔗 Articolul 1.628 - Desființarea confuziunii
Dispariția cauzei care a determinat confuziunea face să renască obligația cu efect retroactiv.
🔗 Capitolul IV - Remiterea de datorie
🔗 Articolul 1.629 - Noțiune
(1) Remiterea de datorie are loc atunci când creditorul îl liberează pe debitor de obligația sa.
(2) Remiterea de datorie este totală, dacă nu se stipulează contrariul.
🔗 Articolul 1.630 - Feluri
(1) Remiterea de datorie poate fi expresă sau tacită.
(2) Ea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii actului prin care aceasta se realizează.
🔗 Articolul 1.631 - Dovada
Dovada remiterii de datorie se face în condițiile Art. 1.499.
🔗 Articolul 1.632 - Garanții
Renunțarea expresă la un privilegiu sau la o ipotecă făcută de creditor nu prezumă remiterea de datorie în privința creanței garantate.
🔗 Articolul 1.633 - Fideiusiunea
(1) Remiterea de datorie făcută debitorului principal liberează pe fideiusor, ca și pe oricare alte persoane ținute pentru el.
(2) Remiterea de datorie consimțită în favoarea fideiusorului nu liberează pe debitorul principal.
(3) Dacă remiterea de datorie este convenită cu unul dintre fideiusori, ceilalți rămân obligați să garanteze pentru tot, cu includerea părții garantate de acesta, numai dacă au consimțit expres la exonerarea lui.
(4) Prestația pe care a primit-o creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligația de garanție se impută asupra datoriei, profitând, în proporția valorii acelei prestații, atât debitorului principal, cât și celorlalți fideiusori.
🔗 Capitolul V - Imposibilitatea fortuită de executare
🔗 Articolul 1.634 - Noțiune. Condiții
(1) Debitorul este liberat atunci când obligația sa nu mai poate fi executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.
(2) Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligației din cauza împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.
(3) Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligației se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.
(4) Dovada imposibilității de executare revine debitorului.
(5) Debitorul trebuie să notifice creditorului existența evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligațiilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.
(6) Dacă obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare.