Secţiunea a 2-a - Preluarea datoriei prin contract încheiat cu debitorul

Codul civil

🔗 Secţiunea a 2-a - Preluarea datoriei prin contract încheiat cu debitorul
🔗 Articolul 1.605 - Acordul creditorului
Preluarea datoriei convenită cu debitorul își va produce efectele numai dacă creditorul își dă acordul.
🔗 Articolul 1.606 - Comunicarea preluării
(1) Oricare dintre contractanți poate comunica creditorului contractul de preluare, cerându-i să își dea acordul.
(2) Creditorului nu i se poate cere acordul cât timp nu a primit comunicarea.
(3) Cât timp creditorul nu și-a dat acordul, contractanții pot modifica sau denunța contractul.
🔗 Articolul 1.607 - Termenul de acceptare
(1) Contractantul care comunică preluarea datoriei creditorului îi poate stabili un termen rezonabil pentru răspuns.
(2) Dacă ambii contractanți au comunicat creditorului preluarea datoriei, stabilind termene diferite, răspunsul urmează să fie dat în termenul care se împlinește cel din urmă.
(3) Preluarea datoriei este considerată refuzată dacă creditorul nu a răspuns în termen.
🔗 Articolul 1.608 - Obligațiile terțului
(1) Cât timp creditorul nu și-a dat acordul sau dacă a refuzat preluarea, cel care a preluat datoria este obligat să îl libereze pe debitor, executând la timp obligația.
(2) Creditorul nu dobândește un drept propriu împotriva celui obligat să îl libereze pe debitor, cu excepția cazului în care se face dovada că părțile contractante au voit altfel.