Articolul 1.481 - Obligațiile de mijloace și obligațiile de rezultat

Codul civil

🔗 Articolul 1.481 - Obligațiile de mijloace și obligațiile de rezultat
(1) În cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.
(2) În cazul obligațiilor de mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
(3) Pentru a stabili dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat se va ține seama îndeosebi de:
a) modul în care obligația este stipulată în contract;
b) existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului;
c) gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
d) influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației.