(1)
Până la proba contrară, acela care stăpânește bunul este prezumat posesor.
(2)
Detenția precară, odată dovedită, este prezumată că se menține până la proba intervertirii sale.
(3)
Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepția imobilelor înscrise în cartea funciară.