Capitolul VII - Cambia, biletul la ordin și cecul

Codul civil

🔗 Capitolul VII - Cambia, biletul la ordin și cecul
🔗 Secţiunea 1 - Dispoziții generale
🔗 Articolul 2.647 - Legea aplicabilă capacității
Persoana care, potrivit legii sale naționale, este lipsită de capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec se obligă totuși valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnătura a fost dată într-un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor.
🔗 Articolul 2.648 - Legea aplicabilă condițiilor de formă
(1) Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet la ordin sau cec este supus condițiilor de formă ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. În materie de cec, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de legea locului plății este suficientă.
(2) Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii prevăzute la alin. (1), dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior.
🔗 Articolul 2.649 - Legea aplicabilă acțiunii în regres
Termenele stabilite pentru exercitarea acțiunii în regres sunt determinate, față de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat naștere.
🔗 Articolul 2.650 - Legea aplicabilă protestului
Forma și termenele de protest, cât și condițiile de formă ale unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de cambie, bilet la ordin sau cec sunt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar.
🔗 Secţiunea a 2-a - Cambia și biletul la ordin
🔗 Articolul 2.651 - Legea aplicabilă efectelor obligațiilor
(1) Efectele obligațiilor acceptantului unei cambii și semnatarului unui bilet la ordin sunt supuse legii locului unde aceste titluri sunt plătibile.
(2) Efectele pe care le produc semnăturile celorlalți obligați prin cambie sau prin bilet la ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au fost date semnăturile.
🔗 Articolul 2.652 - Legea aplicabilă dobândirii creanței
Legea locului unde titlul a fost constituit stabilește dacă posesorul cambiei dobândește creanța care a dat loc emisiunii titlului.
🔗 Articolul 2.653 - Legea aplicabilă acceptării
Legea statului unde este plătibilă cambia stabilește dacă acceptarea poate fi restrânsă la o parte din sumă, precum și dacă posesorul titlului este sau nu este obligat să primească o plată parțială.
🔗 Articolul 2.654 - Legea aplicabilă în caz de pierdere sau furt
Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sunt plătibile determină măsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.
🔗 Secţiunea a 3-a - Cecul
🔗 Articolul 2.655 - Legea aplicabilă
Legea statului unde cecul este plătibil determină persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.
🔗 Articolul 2.656 - Nulitatea cecului
În cazul în care, potrivit legii aplicabile, cecul este nul din cauză că a fost tras asupra unei persoane neîndreptățite, obligațiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale căror legi nu cuprind o asemenea restricție, sunt valabile.
🔗 Articolul 2.657 - Legea aplicabilă efectelor obligațiilor
Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise obligațiile ce decurg din cec determină efectele acestor obligații.
🔗 Articolul 2.658 - Domeniul de aplicare
Legea statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi:
a) dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum și efectele postdatării;
b) termenul de prezentare;
c) dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat și care sunt efectele produse de aceste mențiuni;
d) dacă posesorul poate cere și dacă este obligat să primească o plată parțială;
e) dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza "plătibil în cont" ori o expresie echivalentă și care sunt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;
f) dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului și care este natura lor;
g) dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziție la plata acestuia;
h) măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
i) dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva giranților, trăgătorului și celorlalți obligați.