Secţiunea a 4-a - Titlurile de valoare

Codul civil

🔗 Secţiunea a 4-a - Titlurile de valoare
🔗 Articolul 2.622 - Legea aplicabilă titlurilor de valoare
(1) Emiterea de acțiuni sau obligațiuni, nominative sau la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.
(2) Condițiile și efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele menționate la alin. (1) sunt supuse:
a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât privește titlul nominativ;
b) legii locului de plată a titlului la ordin;
c) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile dintre posesorii succesivi, precum și dintre aceștia și terțele persoane.
🔗 Articolul 2.623 - Legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii
(1) Legea menționată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabilește dacă acesta întrunește condițiile spre a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se determină potrivit legii statului în care își are sediul întreprinderea emitentă.
(2) Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alin. (1), cârmuiește drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.