Articolul 18

Codul audiovizualului

🔗 Articolul 18
(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00-23,00 producții care prezintă:
a) violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate;
b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen;
c) persoane în ipostaze degradante, chiar dacă acestea și-au dat acordul;
d) lupte nereglementate de federații sportive naționale sau internaționale.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) filmele artistice de scurt și lung metraj, filmele și/sau serialele de televiziune și filmele documentare numai dacă acestea sunt difuzate în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1) sau (2), după caz.