Articolul 19

Codul audiovizualului

🔗 Articolul 19
(1) Criteriile în funcție de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecției minorului și informarea publicului cu privire la conținutul acestora.
(2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor și furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii:
a) numărul și natura scenelor violente, precum și caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul și subiectul programului;
b) utilizarea violenței și rolul acesteia în rezolvarea problemelor;
c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violență, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă;
d) contextul în care este prezentat consumul de droguri și alcool;
e) numărul și natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;
f) psihologia personajelor și reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenților;
g) tipologia eroilor, scopul acțiunii acestora, gradul de recurgere la violență;
h) prezența și rolul minorilor în scene de violență;
i) prezentarea femeii în ipostaze degradante;
j) numărul și intensitatea scenelor de violență casnică;
k) calitatea și tipologia limbajului;
l) genul sau tema programului.