Secţiunea 1 - Principalele atribuții ale Guvernului

Codul administrativ

🔗 Secţiunea 1 - Principalele atribuții ale Guvernului
🔗 Articolul 25 - Principalele atribuții ale Guvernului
În realizarea funcțiilor sale Guvernul îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) inițiază proiecte de lege și le transmite către Camera competentă, ca primă Cameră sesizată, și spre informare către Camera decizională;
b) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, inițiate cu respectarea Constituției, și le transmite Parlamentului, în termen de 30 de zile de la data solicitării;
c) asigură executarea de către autoritățile administrației publice a legilor și a celorlalte acte normative date în aplicarea acestora;
d) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe care le supune, separat, spre adoptare Parlamentului;
e) aprobă, prin hotărâre, strategiile, programele și metodologiile, pe domenii de activitate;
f) asigură realizarea politicii în domeniul social;
g) asigură apărarea ordinii de drept, a liniștii publice și siguranței cetățeanului, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, în condițiile prevăzute de lege;
h) duce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea țării, scop în care organizează și înzestrează forțele armate;
i) asigură integrarea României în structurile europene și internaționale;
j) negociază tratatele, acordurile și convențiile internaționale care angajează statul român;
k) negociază și încheie, în condițiile legii, convenții și alte înțelegeri internaționale la nivel guvernamental;
l) controlează activitatea ministerelor și a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa;
m) asigură administrarea proprietății publice și private a statului;
n) înființează, cu avizul Curții de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa;
o) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuțiilor sale;
p) asigură standarde obligatorii la nivelul administrației publice centrale și locale pentru garantarea bunei administrări;
q) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau care decurg din rolul și funcțiile Guvernului.
🔗 Articolul 26 - Exercitarea controlului de către Guvern
(1) În realizarea rolului său de conducere generală a administrației publice, Guvernul exercită controlul asupra ministerelor, asupra organelor de specialitate din subordinea sa, precum și asupra prefecților, în condițiile legii.
(2) În exercitarea controlului prevăzut la alin. (1), Guvernul poate solicita revocarea actelor administrative nelegale, netemeinice sau inoportune emise de autoritățile prevăzute la alin. (1) care nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice și care pot leza interesul public.
🔗 Articolul 27 - Raporturile Guvernului cu autoritățile administrative autonome
Guvernul se află în raporturi de colaborare cu autoritățile administrative autonome.